Monografie

Sat vechi, dar documentele nu ajută la clarificarea vechimii şi a situaţiei sale, motiv pentru care facem doar presupuneri, urmând a reveni cu clarificări sau le vor face alţii.

- Moşia actualului sat Mănăstireni poate să fi fost în stăpânirea Bisericii Sf. Neculai (Popăuţi) de la Botoşani, din timpul lui Ştefan cel Mare, când s-au constituit ocoalele;

- Mai lesne de acceptat pare presupunerea că moşia acestui sat, împreună cu moşiile Mănăstirea Doamnei, Costeşti, Unţeni, Ruşi, Teişoara, Nicşeni şi Livada, să fi aparţinut împreună cu veniturile târgului Botoşani în folosul doamnei lui Petru Rareş, în timpul căruia s-a construit şi curtea de la Botoşani.

Cea dintâi menţiune documentară întâlnită pentru satul Mănăstireni este târzie. La 18 martie 1615 Ştefan voievod, fiul lui Ştefan Tomşa voievod, întăreşte uric mănăstirii Solca, satul Costeşti, pe râul Siret (?) „… şi cu alt sat numit Mănăstirenii cu toate hotarele şi cu toate veniturile, care aceste mai sus scrise sate au fost ale noastre domneşti ascultătoare de ocolul şi curţile noastre din Botoşani…”[1].

La 15 aprilie 1618 Radu voievod, fiul lui Mihnea voievod, domnul Moldovei, întăreşte mănăstirii Solca toate sate dăruite de Ştefan Tomşa din satele cumpărate sau din sate domneşti, împreună cu ierarhii Moldovei, între care „…, de asemeni am dat şi am întărit sfintei mănăstiri Solca două sate, anume Mânăstirenii şi Costeştii pe Siret (?) … care au fost ascultătoare de ocolul Botoşanilor…”[2].

Acelaşi Radu voievod, domnul Moldovei, reîntăreşte mănăstirii Solca, la 24 martie 1624, în a doua domnie, mulţimea satelor şi moşiilor întărite în 1618 între care: „… dăm şi întărim sfintei mănăstirii Solca, două sate Monăstirenii şi Costeştii…, care au fost ascultătoare de ocolul Botoşanilor…”[3].

Rămas în stăpânire mănăstirească până la 27 septembrie 1804, cu excepţia părţii rămase în stăpânire răzeşească, satul Mănăstireni face parte dintre cele 54 sate sau părţi de sate cumpărate de la Fondul religionar din Bucovina de către tovărăşia formată din Teodor Musteaţă, Nicolai Roset, mare logofăt, Iordache Balş, mare vistiernic, Iordache Roset, mare vistiernic, Panaite Cazimir, serdar, şi Constantin Carp, serdar, pentru suma de 331.000 galbeni.[4]

Mărturia hotarnică din 9 septembrie 1805 arată că moşiile Mănăstireni şi Onţăni erau în stăpânirea lui Neculai Roset şi a fiului acestuia, Iordache Roset[5]. Din jurul anului 1820 datează un document pentru „Cumpărăturile ce am din hotarul răzeşilor Mănăstireni…”[6]. Prin testamentul din 12 februarie 1836, Iordache Rosetti lasă fiului său Alexandru (1794-1858), din prima căsătorie, cu Profira Balş, „…şi Unţenii şi Mănăstirenii”[7].

Familia Rosetti stăpânea în 1859 moşia Mănăstirenii prin Ruxandra Roznovanu[8], fără a putea preciza a cui soţie a fost.

De la familia Rosetti moşia Mănăstireni trece în stăpânirea lui Theodor Matasariu, de la care a fost cumpărată partea de sud-est de către fraţii Cosmovici, după împroprietărirea lui Cuza.

Biserică a fost în satul Mănăstireni cu mulţi ani înaintea celor menţionate documentar. Actuala biserică, cu hramul Sf. Mc. Adrian şi Natalia, a fost construită în 1875 cu cheltuiala lui Theodor Matasariu, cu pereţii din cărămidă pe temelie de piatră, i s-au făcut reparaţii în 1888 de Profira Matasariu, soţia defunctului Theodor. Această biserică înlocuieşte o veche biserică din paiantă, cu hramul Sfinţii Voievozi, construită de locuitorii satului, fără a se şti anul. La biserica veche au slujit preoţii: Theodor Constantin şi Gheorghe Costinescu. La biserica nouă, de la darea în folosinţă, a slujit pr. Dumitru Ionescu, a rămas câţiva ani fără preot iar din 1881 pr. Ioan Diaconescu (născut în satul Hăneşti în 1859)[9], care din 1892 este titular la Parohia Unţeni, din care făcea parte şi filia din satul Mănăstireni[10], situaţie existentă şi în anul 1930[11], apoi preoţii: D. Tăbultoc, Aurel Fediuc şi, din 2003, Marcel Pop..

Şcoala din satul Mănăstireni şi-a început activitatea la 16 martie 1865 cu învăţătorul Andrei Ionescu, în vârstă de 18 ani[12], sub denumirea de şcoala comunală Mănăstireni, care era frecventată de elevii din satele Mănăstireni, Unţeni şi Valea Grajdului. În anul 1876, la 13 martie, şcoala din satul Mănăstireni este transferată în satul Unţeni[13], iar la 6 mai 1883 şcoala comunală Mănăstireni, care funcţiona în casele fraţilor Cosmovici, este mutată în case ale locuitorilor din acea cotună[14]. În anul 1889 era reînfiinţată şcoala din satul Mănăstireni, reşedinţă a comunei, în care funcţionau patru şcoli şi primăria cerea ca şcoala din cotuna Unţeni să fie trecută între şcolile din întreţinerea judeţului[15]. În 1894 şcoala din satul Mănăstireni era întreţinută de comună[16]. La 21 noiembrie 1897 şcoala Mănăstireni funcţiona în casele lui Gheorghe Ionescu, două săli, cu învăţătorul Simion Răşcanu[17]. În jurul anului 1910 şcoala funcţiona în casa lui Gheorghe Iftimescu, care stăpânea o parte a moşiei iar soţia sa era învăţătoare, La Iftmieasca. Şcoala a mai funcţionat în casele sătenilor Milia Turcuman, Alexandru Turcuman iar în anul 1914 s-a dat în folosinţă localul propriu pentru şcoală, primar al comunei fiind Dimitrie Corneanu.

Şcoala a funcţionat de la înfiinţare cu clasele I-IV sau I-V până în anul 1958, când a devenit şcoală cu clasele I-VII iar din 1964 şcoală cu clasele I-VIII.

Ultimul local de şcoală din satul Mănăstireni s-a dat în folosinţă în anul 1966, cu şapte săli de clasă şi cancelarie, cu pereţii din cărămidă pe temelie de beton.